Evolutia incarcaturii de azvarlire

Pentru toti pasionatii de tir, ne-am gandit sa va aducem la cunostiinta cateva informatii despre pulberea “magica” care propulseaza gloantele tragatorilor nostrii fix in mijlocul tintei. Mai jos v-am pregatit un articol cu evolutia incarcaturii de azvarlire la munitii . Enjoy!

Pulberea neagra (cu fum)

Pulberea folosita initial era pulberea neagra (cu fum). Aceasta avea in compunere un amestec de salpetru (nitrat de potasiu), sulf si carbune. 

Initial (sec.X), se presupune ca acest amestec a fost folosit, in China, pentru artificii si ca mijloc de semnalizare. Ulterior (intre sec.X si XII) chinezii au inventat “HUO QUIANG” (lancea de foc). Aceasta lance era compusa dintr-un tub (bambus), incarcatura de pulbere neagra si o sulita care era propulsata la distante relativ mici. Din sec.XIII au perfectionat aceasta arma realizand un tip de tunuri, turnate din bronz/fier, arme ce functionau pe acelasi principiu ca lancea de foc.

Incepand cu anul 1304 arabii au inceput sa foloseasca arme bazate pe acelasi principiu ca si lancea de foc, folosind tot bambus insa ranforsat cu fier.

In Europa aceste tipuri de arme au fost create si folosite incepand cu sec.XIV.

Abia in sec XVII pulberea neagra a inceput sa fie folosita in minerit si constructia de drumuri fiind folosita in acest scop pana prima parte a sec. XX cand a inceput sa fie inlocuita  cu dinamita.

Arderea pulberii negre producea cca. 40 procente gaz si 60 procente reziduuri solide care, in timp, produceau deteriorarea tevii.

Pulberea fara fum

Incepand cu 1880 s-a descoperit un alt tip de pulbere, pulberea fara fum, care in momentul arderii producea o energie de trei ori mai mare decat pulberea neagra si reziduuri solide mult mai putine. Noua pulbere era produsa pe baza de nitro-celuloza. Aceasta a facut posibila folosirea unor proiectile cu un diametru mai mic si cu o lungime mai mare. Astfel, calibrele cele mai folosite erau de 7,5-8mm, cu o viteza initiala de cca.700-900 m/s. Noile calibre permiteau o tragere eficienta pana la cca.900-1000m. Exista insa si un neajuns: proiectilele de plumb nu erau suficient de dure pentru a rezista la astfel de presiuni. Ca urmare s-a trecut la folosirea proiectilelor realizate din metale mai dure.

In anul 1882 un ofiter elvetian, Eduard A. Rubin, a creat pentru prima data un proiectil imbracat complet intr-o camasa de cupru. Cel mai faimos cartus creat de el a fost cel de 7.5×55mm Swiss.

Informatiile referitoare la evolutia incarcaturii de azvarlire la munitii, au fost colectate de la instructorul poligonului Squad Store Shooting Range, Dan Litescu.

P.S nu au fost incalcate regulile autoizolarii, comunicarea fiind realizata via e-mail si telefonic. Stay safe!